vineri, 9 aprilie 2010

Prima mea mutare

Prima mea mutare care de fapt nu a fost a mea (desi o sa vedeti ca eu am fost personajul principal) a fost o experienta atat de traumatizanta incat cu siguranta o voi tine minte toata viata. Acum cand imi amintesc mi se pare amuzanta toata intamplarea da va asigur ca la momentul respectiv nu gandeam deloc asa.
Acum muuuulti ani bunicii mei au luat hotararea sa se mute intr-un alt cartier al Bucurestiului.

Parintii mei s-au oferit sa-i ajute pe bunici cu transportul. Au facut un milion de drumuri cu Dacia dintr-o parte in alta a Bucurestiului.. Bineinteles ca la al treilea transport deja masinuta facea figuri ( nu-mi mai amintesc acum problema tehnica, irelevant oricum). Ideea era ca o problema nu vine niciodata singura.

Toate bune si frumoase pana la transportul mobilei. Pe vremea aceea nu erau atat de multe firme de transport mobila asa ca bunicii au apelat la una oarecare din pagini aurii. Ceva de genu gigimobila.srl cu sediul in Ferentari si cu numar de fix. ( cand eram eu mica cine avea telefon mobil era privit cu admiratie de parca ar fi avut un Ferrari in zilele noastre). Au fost nevoie cam de 4 transporturi de mobila intr-un fel de duba-semana cu Ford transit da nu mai stiu ce marca era.

Ca o nepotica draguta ce eram m-am gandit sa-i ajut si eu, in ciuda insistentelor parintilor de a nu ma baga deoarece mai rau ii incurcam. Cum nu i-am bagat in seama la ultimul transport care nu mai era asa plin am urcat si eu in duba acolo in spate si m-am asezat pe un fotoliu rasturnat. Ai mei erau cu Dacia in spate.Am ajuns la noul apartament, eu am coborat incantata, a fost scoasa mobila si carata pana sus, totul era aproape gata, ai mei mi-au spus sa nu mai urc si sa-i astept la masina adica la Dacie. In mintea mea creata de atunci am inteles ca trebuie sa-i astept tot la duba pentru urmatorul transport nestiind ca e ultimul. Bun, parintii mei au urcat au mai stat vreo 10 min sa-i ajute pe bunici sa aseze si am coborat spre masina stiind ca-i astept acolo. Mirare, copilul nu era. Draguta de mine s-a urcat in transit, nenea sofer nu m-a observat ca se grabea, si, crezand ca nu mai e nimeni a trantit repede usa in spate si a plecat. Repet, eu credeam in continuare ca mergem sa mutam mobila, nestiind ca acela fusese ultimul transport.

Dupa vreo 20 de minute(pe vremea aia nu se circula asa infect) observ ca masina se opreste. Eu astept sa fie deschis in spate ca sa pot iesi. Mirare, era liniste. Soferul plecase si ma lasase acolo stiind ca nu mai e nimic/nimeni in masina. Intre timp parintii si bunicii ma cautau disperati: unde e copilu’? Eu, dupa alte 10 minute de asteptat, panicata, incepusem sa bazai, sa dau cu pumnii si sa strig sa ma scoata cineva de acolo…era si foarte bezna. Atata timp cat masina mergea era mai amuzant, da stand pe loc in liniste atmosfera devenise de-a dreptul horror. Cat timp eu boceam, ai mei au sunat pe fix la firma de transport, noroc ca pana la urma raspunsese cineva. Cel cu care au vorbit a dat de colegu lui sofer care tocmai se intorsese si intr-un final s-au dus sa mai verifice dc nu eram cumva in duba. Totul s-a terminat cu bine, nenea fiind foarte surprins sa ma gaseasca acolo, bocind ca vreau la mama.

Ai mei au venit sa ma ia si mi-au facut o morala de o tin minte si acum.
Poate ca pare funny da credeti-ma, pentru mine, clipele petrecute acolo in spate mi s-au parut o eternitate.

Cu siguranta daca ma voi muta vreodata voi apela la o firma specializata care se asigura inainte de plecare ca nu mai e vreun copil ratacit prin duba.

PS: Am descoperit recent firma de transport mobila Leoni, pare o firma serioasa si foarte profesionista. Interfata este foarte atractiva fiind usor de navigat pe site. Va sfatuiesc ca in caz de nevoie sa apelati cu incredere la ei. Aveti aici linkul:

www.leonitransport.ro

Mutari cat mai placute va doresc!!!

vineri, 18 decembrie 2009

...despre unde se duc gandurile mele...

18.12.2009 ora 7,45 AM...suna alarma...neintersant, ma intorc pe partea cealalta si imi continui somnul. dupa 5 minute suna iar...o ignor...peste 10 minute iar incepe din ce in ce mai tare...deja imi pun perna in cap (niciodata nu am tentative de a-l inchide , nu de alta da ultima oara cand l-am atins, eram somnoroasa si nu mai stiu cum a zburat in celalat colt al camerei). nu vreau sa fiu nevoita iar sa stau sa-i caut bateria pe sub pat si sa-l resuscitez.
In pat e caldurica. Afara sigur e frig, asa ca ma culc la loc. Peste 5 minute vine mama sa ma trezeasca.Imi zice ca ar cam fi cazul sa ma trezesc..."mai stau un pic, doar un pic, hai te roooog" reusesc eu sa balbai intr-o stare de semisomn. Vazand ca n-are cu cine, pleaca si vine sa ma trezeasca iar peste 10 minute. Cam asa decurge o dimineata de vacanta cand trebuie sa ma trezesc devreme. Dupa ce ma intind ca pisica inca 3 minute, ma uit pe geam...wow, ninge...ninge cu fulgi mari, ca in povesti, e chiar frumos. Imi fac curaj sa ma ridic din pat, ma duc la baie spalat pe dinti, pe fata, machiat alea alea, viteza maxima, imbracat, parfumat, mancat juma de sandvis inainte daca mai e timp, iesit pe usa.
Brrr, cam frigut, zapada muuuulta. Mi-am luat geaca alba ca sa ma asortez cu zapada(in fine aproape alba, are vreo 2 urme de fond de ten la guler si la maneci da nu se pune). Pe drum, am inceput sa-mi amintesc de cand eram eu mica, ma trezeam si stateam cu nasucul lipit de geam si ma uitam cum ninge...si mereu vroiam afara la joaca in zapada...imi placea sa construiesc om de zapada, ii puneam oala in cap, sau caciula si fular, bineinteles morcovul in loc de nas si ii mai furam bunicii cativa nasturi ca sa-i fac ochi si sa para ca are hainuta. matura nu lipsea niciodata, daca disparea din casa, toata familia se uita pe geam sa vada daca e in posesia lu nenea de-afara, cu nasul morcoveata. Era tristete mare cand se topea. Tin minte ca imi placea sa merg la sanius in parcul Circului.Cand deja eram la scoala, construiam cazemate si ieseam la bulgareala sa ma bat cu baietii. Bineinteles ca veneam acasa uda toata.
E trist, in ultimii ani nu prea a mai nins asa. O data demuuuuuult, trebuia sa ma duc la gradinita si tin minte ca a nins asa de rau incat s-a anuntat la tv sa stam acasa ca nu se poate circula. Ce bucurie pe capu meu in ziua aia, am stat numai in curte toata ziua, cu nasu-n zapada. Mi-e dor de vremurile alea cand eram mica si ma bucuram de fiecare fulg de nea si era frig afara si aveam bujori in obrajori( si acum am, ma dau cu blush :) glumeam.
E adevarat, si iarna are minusurile ei, cand se topeste zapada e o mocirla, ma stropesc toata ca un purcelus, se circula infect, iarasi e trist ca sunt oameni fara adapost si oameni care n-au bani sa-si plateasca intretinerea. Si totusi mie imi place iarna, in special luna decembrie cand se simte in aer atmosfera de sarbatoare, colinde, cadouri, Mos Craciun, familie, brad. Sarbatorile de iarna au mai mult farmec daca ninge, nu zic ca nu mi-ar placea sa fac o data Craciunul pe o insula, sa ma bronzez pe plaja si sa impodobesc palmierul, dar toootusi, Craciunul e iarna si de-aia e iarna, ca sa fie zapada si sa ninga. Si sa fie frumos, foarte frumos, si sa fim cu totii mai calzi, mai buni si mai fericiti.
Sa mai uitam din problemele cotidiene si sa ne bucuram ca atunci cand eram copii de magia sarbatorilor de iarna.

PS: acum ies cu fetele la un ceai/cioco calda/vin fiert...poate si o bulgareala :)
Sper sa aveti si voi "a perfect winter day".

"Va pupa Jean" :)) mi scusi, pupat yo :)

Cu drag,
Laurys

marți, 25 august 2009

what a girl wants

Eram azi in Dorobanti si stateam la semafor. La 2 metri de mine, doua pustoaice faceau conversatie. Stateau la una din multele cafenele de fitze, alea de pe trotuar. Fara sa vreau, surprind un moment de conversatie:

"-Fataaa, da asta cu care esti acum ce masina are?
-Maserati.
-Pai e bine. Da cu ala cu Q7, ce-ai facut?
-Da-l in pizda masii p-ala- a zis ca acum nu poa sa-si ia concediu ca sa ma duca la shopping la Dubai.
-Ai dreptate fata, un sarantoc."

Si se facu verde. Cu regret ca n-am prins mai mai mult din mirobolanta discutie traversez. Si, as usually, incep sa rad. Ma intreb dc sunt eu anormala sau adevarata "fericire" se rezuma doar la masini scumpe, cafenelele din Dorobanti, cluburi de fitze, shopping la Dubai, Milano, Paris si vacante de lux in Bora Bora.

Buuun, daca aste le face pe fetele astea fericite, vreau sa-mi fac si eu o "introspectie " parca asa se cheama in psiho :) sa vad ce imi doresc eu cu adevarat. Top 10 da mai sunt si multe altele...

1) in primul rand vreau sa fiu sanatoasa atat eu cat si familia mea, prietenii mei si nu numai...in general majoritatea considera ca "sanatatea" e ceva care li se cuvine automat si nu o apreciaza decat atunci cand nu o au...soooo, eu imi doresc sanatate

2) i luv my friends si cred ca o prietenie dureaza toata viata, so...chiar daca mai exista unele pauze in comunicare nu inseamna ca nu ma gandesc la voi

3) ce ma mai face fericita? o privire calda si un zambet dulce

4) serile petrecute in parc jucand rentz, whist sau canasta...cand pun botic daca cumva se intampla sa am ghinion si sa pierd :) sau mima cand ma pune Bogdan sa mimez "riguros"

5) ador sa inot si sa ma balacesc in apa...si nu, nu trebuie sa fie neaparat pe o plaja din Miami ca sa ma simt bine. Plaja de la Corbu, sau din Navdodari, sau din Bulgaria, Grecia it's oky for me. sau o simpla piscina. Sau Aqua Magic. I'm lovin'it!

6) imi plac seminariile de Marketing, ador sa ma uit la reclame, sa analizez, sa-mi dau cu parerea si sa vin cu tot felul de spoturi unul mai tampit ca altu ca sa ma intrebe apoi profa " da p-asta unde l-ai mai gasit? " :)

7) hmm? what else makes me happy? aah, da...sa merg in parc inainte de examene(mai-iunie), sa-mi insir toate cursurile, seminariile si markerele colorate pe patura si sa invat cu drag si spor intre doua pauze de ras.

8) sa primesc mesaje dragute (da Malina, miss u too, sper ca-ti place la Londra:) cand ma astept mai putin. chiar dc sunt no sense, pentru mine conteaza faptul ca persoana respectiva s-a gandit la mine

9) biliard, bowling, hidrobicicleta prin herastrau, tenis...no matter what...it makes me happy. and it's not soooo expensive...daca nu, e oky si un alergat catalu prin curte si stropit cu pistolu cu apa, it was fun, chiar daca apoi aratam ca un purcelush :)

10) revazut fostii colegi-sooo, do not forget guys, joi 3sept@hard rock cafe. miss u

PS: mai sunt o groaza de lucuri care ma fac "happy" dar in principal ma regasesc in zambetul celor din jur. Sooooo, a big smile for U all :)

joi, 20 august 2009

special feelings

Initial vroiam sa povestesc despre weekendul petrecut la Sighisoara, dar n-am inspiratie sa scriu acum despre asta. Oricum, a fost frumos, foarte frumos, mai putin a doua noapte, da it's oky now...i hope (sper ca ochiu' lu Rob e mai bine :)


Mi-am amintit de "Luna" a lui Alessandro Safina si mi s-a facut dor s-o reascult.

I hope u'll enjoy it.





PS: "sunt multe lucruri care nu pot fi spuse, dar pe care le simti, fara sa vrei" ...

sâmbătă, 4 iulie 2009

just like that

de ce imi fac blog?...

pur si simplu, pentru ca asa am chef . sunt perfect constienta ca in momentul de fata n-am nimic inteligent de spus si totusi sunt foarte incantata de faptul ca acum am un spatiu al meu (nu chiar al meu, ca n-am dat bani pe el) in care pot scrie tot ce "vrea muschii mei". parca la Sprite era reclama.... Ideea de blog mi-a facut cu ochiu' cu mult timp inainte, dar lenea m-a facut sa prefer sa-i citesc pe altii. Mai comod asa. Acum plictiseala acuta a inceput sa-si spuna cuvantul si am zis ca acesta ar fi momentul oportun. Inca de mica, tata imi zicea ca orice minune dureaza maxim trei zile si in mare parte tre sa recunosc ca avea dreptate, nu de alta de ma plictiseam repede-nu ca acum n-ar fi la fel-din totdeauna m-au plictisit actiunile repetitive, monotonia si tot felul de planuri analizate din toate unghiurile posibile si imposibile. In concluzie, sper ca micul meu blog gazduit de blogspot sa aiba o viata cat mai lunga si sa ne intelegem bine.

deeeeci...(stiu ca nu e frumos sa incep propozitia cu "deci" dar aici e blogul meu si fac ce vreau :D)
deci cum ziceam, dedic acest blog ideii de "finding happiness". eu merg pe principiul ca intreaga viata cautam sa fim fericiti, lumea se afla intr-o goana nebuna dupa averi (ca romanul cu cat are mai mult, cu atat vrea mai mult), multi uita de valori, de sentimente, vor sa fie unici, admirati si invidiati. ("Ca doar cine-i mai jmeker ca yooo?") Din pacate in societatea in care traim, in ciuda progresului si asa zisei civilizatii, ne inraim tot mai mult. Privesc cu admiratie oameni simpli de la tara, care nu au scoala, facultati si masterate, dar sunt ospitalieri si au un suflet cald. Bine, oriunde exista exceptii, nu pot sa generalizez, dar sunt de parere ca ar trebui sa existe o armonie, un echilibru intre a reusi sa te afirmi in societate, si a-ti pastra valorile cu care ai crescut. Din pacate acestea din urma au tendinta sa dispara din cauza anturajului, a mediului in care traim si a mass-mediei, care in cautarea de senzational, difuzeaza toate non-valorile ca sa-si faca audiente. Cei 7 ani de-acasa, bunul simt, credinta in Dumnezeu, discernamantul intre bine si rau, toate astea sunt puse in umbra de mediul in care traim, si pe care din pacate il acceptam; sau incercam sa-l ignoram daca putem. In ciuda acestor aspecte negative pe care societatea ni le ofera zilnic pe strada sau la tv, voi incerca sa descopar "clipe de fericire" pe langa care trecem zilnic, dar pe care le ignoram in goana noastra spre FERICIREA ABSOLUTA.